Originile românilor
From Wikipedia, the free encyclopedia
Românii sunt, din punct de vedere etnografic, ansamblul vorbitorilor nativi ai limbii române (o limbă romanică, mai precis o limbă romanică orientală) care trăiesc în centrul, estul și sud-estul Europei. Originile românilor sunt comune cu cele ale aromânilor, meglenoromânilor și istroromânilor și depășesc cadrul geografic/teritorial al României actuale, dar sunt disputate, existând mai multe teorii, unele care se exclud reciproc, interpretând diferit sursele arheologice și istorice. Niciuna dintre teorii nu poate explica exhaustiv și satisfăcător toate datele toponimice, lingvistice și etnografice. Originile românilor reprezintă una dintre cele mai dezbătute probleme din istoriografia românească, deoarece este legată de contextul politic în care Românii și-au revendicat independența pe teritoriile locuite de ei, împotriva împărățiilor dominante (Austro-Ungaria și Imperiul țărist): istoricii români s-au străduit să demonstreze continuitatea românească în aceste teritorii, în timp ce istoricii austro-ungari (ulterior și germani) sau ruși (ulterior și din alte țări slave) se străduiau să o pună la îndoială[1][2][3][4][5]. Studierea problemei etnogenezei, adică a originii oricărui popor, constă în determinarea următoarelor aspecte: când, unde, în ce condiții și din care influențe lingvistice, culturale și demografice s-a format comunitatea etnică respectivă? Aceste determinări se referă și la problema originii neamului românesc.