Natalitate
From Wikipedia, the free encyclopedia
Natalitatea este frecvența nașterilor de copii vii în cadrul unei populații, exprimată prin raportul dintre numărul de nașteri dintr-un an și efectivul populației. Natalitatea este elementul dinamic, activ al bilanțului natural și cunoaște o mai mare variabilitate în spațiu și timp, întrucât poate fi mai ușor de controlat și de influențat decât mortalitatea. Cel mai frecvent se calculează natalitatea brută, ca raport dintre numărul de născuți vii în decurs de un an și efectivul populației care le-a dat viață, valoarea obținută exprimându-se în promile.