Masacrul de la Srebrenița
masacru / From Wikipedia, the free encyclopedia
Masacrul de la Srebrenița, denumit și genocidul de la Srebrenița,[1][2][3][4][5][6] se referă la uciderea în iulie 1995 a peste 8.000 de musulmani[7] bosniaci, bărbați și băieți, din orașul Srebrenița din Bosnia și Herțegovina și din împrejurimi, de către unități ale Armatei Republicii Srpska (VRS) aflată sub comanda generalului Ratko Mladić în timpul războiului din Bosnia. O unitate paramilitară din Serbia, denumită Scorpionii, oficial parte a Ministerului Sârb de Interne până în 1991,[8] a participat la masacru.[9][10] Se bănuiește că au participat și alți voluntari din străinătate, printre care Garda Voluntară Greacă.[11][12][13] Transferul forțat al unui număr între 25.000 și 30.000 de femei, copii și bătrâni bosniaci, care a însoțit masacrul, este considerat de Tribunalul Penal Internațional pentru Fosta Iugoslavie a fi o dovadă a intenției de genocid a membrilor staffului armatei Republicii Srpska, care l-au orchestrat.[14]
În aprilie 1993, Națiunile Unite declaraseră enclava Srebrenița aflată sub asediu în valea Drinei din nord-estul Bosniei „zonă protejată” aflată sub protecția ONU. În iulie 1995 însă Forța de Protecție a Națiunilor Unite (UNPROFOR), reprezentată pe teren de un contingent de 400 de „căști albastre” olandeze nu au împiedicat capturarea orașului de către armata Republicii Srpska și nici masacrul ce a urmat.[15][16][17][18]
Masacrul de la Srebrenița a fost cea mai mare crimă în masă din Europa după al Doilea Război Mondial.[19] În 2004, într-o decizie în unanimitate în cazul „Acuzarea v. Krstić”, Curtea de Apel a Tribunalului Penal Internațional pentru Fosta Iugoslavie, cu sediul la Haga, a decis că masacrarea locuitorilor de sex masculin ai orașului constituie o infracțiune de genocid.[20] Theodor Meron, președintele completului de judecată, a afirmat:
„Căutând să elimine o parte a musulmanilor bosniaci, forțele sârbe bosniace au comis genocid. Ei au căutat să elimine fizic pe cei 40.000 de musulmani bosniaci ce locuiau în Srebrenița, un grup emblematic pentru musulmanii bosniaci în general. Ei au confiscat toate bunurile personale și actele de identitate ale prizonierilor musulmani de sex masculin, militari și civili, tineri și bătrâni, și i-au ucis deliberat și metodic doar pe baza identității lor.[21]”
În februarie 2007, Curtea Internațională de Justiție a confirmat decizia TPI de clasificare a atrocităților comise la Srebrenița drept genocid, afirmând:
„Curtea concluzionează că actele comise la Srebrenița ce intră sub incidența articolului II (a) și (b) ale Convenției au fost comise cu intenția de a distruge parțial grupul musulmanilor din Bosnia și Herzegovina; și în concordanță cu aceasta, ele au fost acte de genocid, commise de membrii Armatei Republicii Srpska în Srebrenița și-n preajma sa începând cu circa 13 iulie 1995.[22]”
CIJ a decis că nici Republica Federală Iugoslavia și nici Serbia independentă de după 2007 nu sunt vinovate de genocid, ci doar că Republica Sârbă (parte a RFI la acea vreme) „a încălcat obligația de a împiedica genocidul”, și că Serbia trebuie să coopereze deplin cu TPI în ce privește transferul persoanelor acuzate de genocid în custodia TPI.[23] Ratko Mladić a fost acuzat de TPI și a fost suspectat că se ascunde în Serbia sau în Republica Srpska, fiind căutat timp de mai mulți ani, până când a fost arestat la 25 mai 2011, urmând a fi judecat la Haga pentru crime de război.[24]
Majoritatea celor uciși erau băieți adolescenți și bărbați adulți, dar printre victime s-au numărat și băieți sub 15 ani, bărbați peste 65 de ani și chiar câțiva nou-născuți.[25] Lista preliminară a Persoanelor Dispăute sau Ucise la Srebrenița alcătuită de Comisia Federală Bosniacă pentru Persoane Dispărute conține 8,373 de nume,[7] dintre care 500 sub 18 ani,[26] și include câteva zeci de femei și fete.[27] [28] În mai 2010, prin analiza ADN a fragmentelor de cadavru recuperate din gropile comune, fuseseră identificate 6557 de victime ale genocidului[29] și 4.524 de victime au fost îngropate la Centrul Memorial de la Potočari.[30]
În 2005, într-un mesaj adresat la a zecea comemorare a genocidului, Secretarul General al ONU a arătat că, în vreme ce în primul rând vina pentru genocid cade pe umerii celor care au pus la cale și au executat masacrul, precum și a celor care i-au ajutat și i-au adăpostit, marile națiuni ale lumii nu au răspuns adecvat, iar ONU însăși a făcut grave greșeli, iar tragedia de la Srebrenița va urmări pentru totdeauna istoria ONU.[31]