Mandat al Ligii Națiunilor
From Wikipedia, the free encyclopedia
Mandatul Ligii Națiunilor a fost un statut legal pentru anumite teritorii al căror control a fost transferat de o țară la alta la sfârșitul Primului Război Mondial, sau instrumente legale care conțineau acorduri internaționale cu privire la termenii administrației unor teritorii în numele Ligii Națiunilor. Aceste mandate aveau prevederi care aminteau de tratatele și articolele constituționale care tratau problemele dreptului minorităților și asigurau deptul la petiționare și la reglementarea conflictelor de către Curtea Internațională de Justiție [1]. Sistemul mandatelor a fost stabilit prin „articolul 22” al Convenției Ligii Națiunilor intrat în vigoare pe 28 iunir 1919. În condițiile în care Liga Națiunilor a dispărut practic în timpul celui de-al doilea Război Mondial, cei trei mari au stabilit în timpul Conferinței de la Ialta ca mandatele care mai existau să fie plasate sub tutela Națiunilor Unite, subiecte ale discuțiilor viitoare și ale înțelegerilor oficiale. mandatele exitente ale Ligii Națiunilor (cu excepția Africii de Sud-Vest) au fost transformtate în Teritorii sub tutela ONU.