Green IT
From Wikipedia, the free encyclopedia
Green IT (adesea și Green ICT sau Green computing - anglicism) este studiul și practica folosirii resurselor informatice într-un mod sustenabil. Obiectivul principal al acestui program este de a susține comportamentul responsabil al companiilor, comportament care ar trebui să respecte fundamentele conceptului de „dezvoltare durabilă”, adica respectarea valorilor culturii organizaționale și a principiilor de afaceri, asigurarea nevoilor organizatiei, controlarea riscurilor (economice, sociale, ecologice), totodată protejând, susținând și îmbunatățind capitalul uman, natural și financiar pentru viitor. Datorită semnalului de alarmă tras de cercetători cu privire la viitorul omenirii în condițiile actuale de exploatare în masa a resurselor, fenomenul green se extinde în toate domeniile cercetării. Cel mai cunoscut exemplu, și cel mai bine promovat este chimia green, rolul căreia este de a reduce folosirea materialelor toxice și de a promova reciclabilitatea și biodegrabilitatea.
Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține. |