Evoluția teritorială a Poloniei
From Wikipedia, the free encyclopedia
Polonia (poloneză Polska), oficial Republica Polonă (poloneză Rzeczpospolita Polska[1]), este o țară din Europa Centrală [2][3], care se învecinează cu Germania la vest, Cehia și Slovacia la sud, Ucraina și Belarus la est, Lituania, Regiunea Kaliningrad a Rusiei și Marea Baltică la nord. Are de asemenea o frontieră maritimă cu Danemarca și Suedia. Întreaga suprafață a Poloniei este de 312.683 km²[4], situând acest stat pe poziția 69 în lume, respectiv 9 în Europa din punct de vedere al suprafeței. Polonia are o populație de 38,1 milioane de locuitori, concentrați în principal în orașe și municipii mai mari, precum capitala istorică – Cracovia, și cea actuală – Varșovia.
De-a lungul istoriei, Polonia de la o regiune dintre râurile Oder și Vistula din Câmpia Europei de Nord, Polonia și-a extins teritoriul acoperind în perioada de maximă putere un teritoriu între Marea Baltică, fluviul Nipru, Marea Neagră și Munții Carpați. În perioadele de restriște, Polonia a pierdut regiuni importante, până în momentul în care a fost ștearsă de pe harta politică a Europei de mult mai puternicii ei vecini[5]