Epoca de reconstrucție a Statelor Unite ale Americii
From Wikipedia, the free encyclopedia
În istoria Statelor Unite, epoca de reconstrucție reprezintă perioada de după Războiul Civil, între 1865 și 1877, în care s-au desfășurat procesele de abolire a sclaviei, distrugerea oricărei urme a existenței Confederației, și reconstrucția economică și socială a Sudului, precum și remodelarea Constituției. Discuții în cadrul guvernului referitor la perioada de după război au început încă din 1861, Lincoln discutând cu ceilalți membri ai administrației aspecte legate de încheierea războiului. Sub Abraham Lincoln, reconstrucția prezidențială a început în fiecare stat ocupat pe măsură ce Uniunea prelua controlul suficient de ferm asupra lui. Data de sfârșit a perioadei este considerată a fi anul 1877, când, în urma unui compromis, au fost înlăturate ultimele guverne republicane ale unor state din Sud, deși unii istorici prelungesc această perioadă până în anii 1890.[1]
Reconstrucția a tratat problema recâștigării de către statele secesioniste din Sud a autoguvernării și a locurilor în Congres, statutul civil al liderilor Confederației, și statutul legal și constituțional al sclavilor eliberați. După Războiul Civil, au izbucnit controverse violente în tot Sudul privind tratarea unor astfel de probleme, foști soldați confederați organizându-se în grupări paramilitare pentru a continua rezistența, sau în grupări ca Ku Klux Klan.
Amendamentele constituționale și reformele legislative care au pus bazele celei mai radicale faze a Reconstrucției au fost adoptate între 1865 și 1871. Până în anii 1870, Reconstrucția reușise parțial să acorde sclavilor eliberați drepturi egale în fața legii, iar aceștia aveau drept de vot și puteau candida pentru posturi în conducere. Legislaturile republicane, coaliții între albi și negri, au înființat primele sisteme de școli publice din Sud. Începând din 1874, însă, au apărut din ce în ce mai multe organizații paramilitare ale albilor, cum ar fi White League(d) (Liga Albilor) și Cămășile Roșii (Redshirts), al căror scop politic era îndepărtarea republicanilor. Acestea au terorizat negrii pentru a-i opri din a participa la alegeri.[2] Din 1873 până în 1877, democrații albi conservatori (autointitulați Redeemers(d)) au recâștigat puterea în alegerile de la nivelul statelor din fosta Confederație. Câteva state au păstrat mulți ani constituțiile rescrise în timpul Reconstrucției. Altele au adoptat legi separate care au înlăturat unele măsuri luate în timpul Reconstrucției.
În 1877, președintele Rutherford Hayes a retras trupele federale, cauzând căderea ultimelor trei guverne statale republicane din Sud. Începând cu 1890, la 13 ani după sfârșitul reconstrucției, statele sudice s-au folosit de legi și constituții privatoare de drepturi pentru a pune în funcțiune mecanisme care să împiedice negrii să-și exercite dreptul la vot, mecanisme ca votul cenzitar, teste de alfabetism și alegeri primare doar pentru albi.[3][4] Până în 1900, democrații albi din Sud reușiseră să devină partid unic în statele din regiune și au aplicat politici de segregație rasială care au continuat cu diverse grade de intensitate în tot Sudul până în anii 1960.
Conflictele cauzate de partizanatul puternic al epocii au persistat mult după începutul secolului al XX-lea. Dar în alte feluri, albii din Nord și din Sud s-au reconciliat, reconciliere ce a atins maximul la începutul secolului al XX-lea.[5] Această reconciliere a coincis cu nadirul relațiilor rasiale americane. În această perioadă au avut loc numeroase linșări și acte de violență, mai ales în Sud; o creștere a segregației rasiale în toată America, și privări de drepturi civile ale multor afroamericani din Sud.
Adoptarea amendamentelor al 13-lea, al 14-lea și al 15-lea la Constituția SUA au fost moștenirile constituționale ale Reconstrucției. Aceste amendamente au stabilit drepturile pe care negrii și aliații lor albi le-au folosit în numeroase procese, care au condus la decizii ale Curții Supreme a SUA începând cu prima parte a secolului al XX-lea, decizii care au înlăturat o parte din legislația privatoare de drepturi. În plus, Mișcarea pentru Drepturi Civile a contribuit la adoptarea de legi ce protejau dreptul la vot și alte drepturi civile la jumătatea anilor 1960, și la alte amendamente consituționale care au protejat și extins egalitatea de drepturi.