Drept internațional
From Wikipedia, the free encyclopedia
Dreptul internațional reprezintă cadrul legislativ care reglementează relațiile între state sau între persoane sau entități de naționalități diferite. Textele definitorii pentru dreptul internațional sunt tratatele, convențiile și acordurile. Dreptul internațional poate fi împărțit în două categorii : dreptul internațional public și dreptul internațional privat. Atunci când se folosește expresia drept internațional se face, de obicei, referire la dreptul internațional public.
Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține. |
În mod tradițional, statele sunt singurele subiecte de drept internațional. Proliferarea organizațiilor internaționale în secolul XX și începutul secolului XXI a făcut, însă, ca și acestea să fie recunoscute ca subiecte de drept internațional. Dezvoltarea recentă a dreptului internațional umanitar, a drepturilor omului și a dreptului comercial internațional face ca indivizii și firmele să fie din ce în ce mai mult percepute ca subiecte de drept internațional, o situație care contrazice ordinea juridică tradițională. Din moment ce dreptul internațional reglementează mai mult decât simplele relații între state, ar trebui, poate, definit ca drept adoptat și aplicat la nivel internațional, în opoziție cu nivelul național.
Cazul Goodwin vs. Regatul Unit are în prim plan dreptul/obligația jurnalistului de a-și proteja sursa, drept care este o prerogativă a dreptului la informație, drept care coexistă cu libertatea de exprimare. Deci, după dimensiunea logică, dreptul/obligația jurnalistului de a nu divulga identitatea sursei se suprapune cu libertatea de exprimare. Dintr-o perspectivă juridică, libertatea de exprimare înseamnă și libertatea de a nu te exprima: după legătura „sine qua non” libertatea de exprimare nu ar exista fără libertatea de a nu exprima, dreptul la tăcere, extrapolat. Libertatea de a nu exprima/dreptul de a tăcea este în acest caz, dreptul de a nu divulga identitatea sursei. Pe acest suport se sprijină argumentele apărării reclamantului (Goodwin) în fața Curții Europene a Dreptului Omului (CEDO).