Deportarea tătarilor din Crimeea
From Wikipedia, the free encyclopedia
Deportarea tătarilor din Crimeea (în tătara crimeeană Qırımtatar halqınıñ sürgünligi) sau Sürgünlik („exilul, surghiunul”) a fost purificarea etnică și genocidul cultural [c 1] a cel puțin 191.044 [c 2] tătari crimeeni care a avut loc în 18–20 mai 1944. Acțiunea a fost inițiată de guvernul sovietic și a fost coordonată de Lavrenti Beria, comisarul poporului pentru Afaceri Interne și șef al NKVD-ului, în numele lui I. V. Stalin.[11][12][13][14] Într-o perioadă de doar trei zile, NKVD-ul s-a folosit de vagoane de cale ferată pentru vite pentru deportarea în principal a femeilor, copiilor, bătrânilor, chiar și a comuniștilor sau militari de carieră ai Armatei Roșii, în principal în RSS Uzbekă, la câteva mii de kilometri depărtare de localitățile de baștină. Tătarii din Crimeea au fost doar una dintre cele câteva etnii care au fost afectate de politica lui Stalin de transferuri forțate ale populației.
Deportarea tătarilor din Crimeea | |
De la stânga la dreapta, de sus în jos: Monumentul deportării din Eupatoria. Ceremonia aprinderii de lumânări în Kiev. Marș memorial în parcul Taras Șevcenko. Vagon de vite, similar cu cel utilizat pentru deportarea tătarilor. Hărți comparative ale situației demografice din Crimeea în 1939, respectiv 2001. | |
Loc | Peninsula Crimeea |
---|---|
Obiectiv | Tătarii crimeeni |
Data | 18–20 mai 1944 |
Tip atac | transfer forțat de populație, purificare etnică, genocid[1] |
Morți | Estimările diferă funcție de autor a) 34.000[2] b) 40.000–44.000[3] c) 42.000[4] d) 45.000[5] e) 109.956[6] (între 18% și 46% din totalul populației [7]) |
Motiv | Politica transferurilor forțate de populație în URSS în condițiile celui de-al Doilea Război Mondial |
Modifică date / text |
Deportarea a fost justificată din punct de vedere oficial ca pedeapsă colectivă pentru colaborarea a unor tătari din Crimeea cu Germania nazistă. Cercetări moderne consideră însă că deportarea a făcut parte din planul sovietic pentru obținerea accesului prin Dardanele și pentru dobândirea de teritorii în Turcia, unde exista o populație înrudită din punct de vedere etnic cu tătarii crimeeni.
Aproape 8.000 de tătari din Crimeea au murit în timpul deportării, în timp ce zeci de mii au pierit ulterior din cauza condițiilor grele de trai din exil. Tătari exilați din Crimeea au abandonat 80.000 de gospodării și a peste 145.000 hectare de terenuri agricole. După deportarea tătarilor, a urmat o campanie intensă de „detătărizare” (ștergere oricăror urme ale prezenței tătarilor în peninsulă). În 1956, noul lider sovietic, Nikita Hrușciov, a condamnat în mod oficial politicile staliniste, inclusiv pe cele care priveau deportarea diferitelor grupuri etnice, dar nu a anulat directiva care interzicea întoarcerea tătarilor în Crimeea, în ciuda faptului că a acordat dreptul de întoarcere pentru restul popoarelor deportate. Tătarii au rămas în Asia Centrală pentru următoarele decenii, până în perioada Perestroikăi de la sfârșitul deceniul al nouălea al secolului trecut, când 260.000 de tătari s-a reîntors în Crimeea. Exilul tătarilor din Crimeea a durat 45 de ani. Interdicția de întoarcea a tătarilor a fost declarată oficial nulă și neavenită, iar Rada Supremă a Republicii Autonome Crimeea a declarat la 14 noiembrie 1989 că deportările au fost o crimă.
Până în 2004, s-a întors în Crimeea un număr de tătari suficient de mare pentru ca sa reprezinte 12% din populația peninsulei. Autoritățile sovietice nu au sprijinit în niciun fel întoarcerea lor și nici nu le-au oferit compensații pentru pierderile suferite. Federația Rusă, statul succesor al URSS, nu i-a despăgubit pe cei deportați pentru bunuri pierdute sau nu a pus sub acuzație pe autorilor relocării forțate. Deportarea a fost un eveniment crucial în istoria tătarilor din Crimeea și a ajuns să fie văzută ca un simbol al stării proaste și opresiunii grupurilor etnice mai mici în Uniunea Sovietică. Pe 12 decembrie 2015, Parlamentul Ucrainei (Rada Supremă) a emis o rezoluție prin care a recunoscut caracterul de genocid a deportării tătarilor și a stabilit ziua de 18 mai ca "Ziua comemorării victimelor genocidului tătarilor din Crimeea".