Consolă (mecanică)
bară fixată doar la un capăt / From Wikipedia, the free encyclopedia
În mecanica solidului și rezistența materialelor o grindă în consolă este un element structural rigid care se extinde orizontal și nu este susținut la un capăt (la capătul liber). De obicei se extinde de la o suprafață verticală plană, cum ar fi un perete, de care trebuie să fie atașată ferm. Ca și alte elemente structurale, o consolă poate fi formată dintr-o bară, o grindă cu zăbrele(d) sau o placă metalică sau de beton armat.
Când este supusă unei sarcini structurale(d) la capătul său liber, consola transmite sarcina reazemului, unde aplică o forță tăietoare și un moment încovoietor.[1]
Grinzile în consolă permit extinderea structurilor fără a se apela la reazeme suplimentare.