Bătălia din Pădurea Hürtgen
From Wikipedia, the free encyclopedia
Bătălia din Pădurea Hürtgen (în limba germană Schlacht im Hürtgenwald) este numele cu care este cunoscută o serie de lupte violente duse între forțele terestre ale SUA și Germaniei Naziste în timpul celei de-a doua conflagrații mondiale în Pădurea Hürtgen. A fost cea mai lungă bătălie care a avut loc pe teritoriul german în timpul conflagrației mondiale și este cea mai lungă bătălie a trupelor terestre americane din întreaga lor existență.[5] Bătălia s-a desfășurat în perioada 19 septembrie – 16 decembrie 1944 pe un teritoriu de apoximativ 130 km2 aflat la est de frontiera belgiano-germană.
Deși acest articol conține o listă de referințe bibliografice, sursele sale rămân neclare deoarece îi lipsesc notele de subsol. Puteți ajuta introducând citări mai precise ale surselor. |
Bătălia din Pădurea Hürtgen | |||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|
Parte a luptelor de pe frontul de vest al celui de-al Doilea Război Mondial | |||||||
Informații generale | |||||||
| |||||||
Beligeranți | |||||||
Statele Unite | Germania | ||||||
Conducători | |||||||
Omar Bradley Courtney Hodges Leonard T. Gerow Joseph Lawton Collins Norman Cota | Walter Model | ||||||
Efective | |||||||
120.000 | 80.000 | ||||||
Pierderi | |||||||
33.000[3][4] | 28.000[4] | ||||||
Modifică date / text |
Americanii au avut ca obiective inițiale blocarea forțelor germane din zonă pentru ca să le împiedice să sprijine liniile frontului de la nord în timpul bătăliei de la Aachen. La Aachen, aliații duceau lupte de tranșee în mijlocul unei rețele de orașe și sate întărite, interconectate cu fortificații de câmp, obstacole antitanc și câmpuri minate. Este posibil ca un al doilea obiectiv să fi fost executarea unei manevre de ocolire prin flanc a frontului german.
Obiectivele tactice inițiale ale americanilor au fost cucerirea orașelor Schmidt și Monschau. Într-o a doua fază, aliații doreau să înainteze spre râul Rur ca parte a Operațiunii Regina.
Generalfeldmarshall Walter Model urmărea să blocheze pentru multă vreme atacul aliaților. Dacă el s-a implicat destul de puțin în coordonarea luptelor de la Arnhem, el s-a interesat zilnic asupra situației din Hürtgen, a ordonat încetinirea înaintării aliaților, provocarea unor pierderi cât mai mari atacatorilor prin folosirea la maxim a avantajelor oferite de fortificațiile numite de germani Westwall, iar de aliați ca Linia Siegfried. Odată însă cu declanșarea Ofensivei din Ardeni, interesul feldmareșalului pentru Hürtgen a dispărut practic.
Luptele din Pădurea Hürtgen au provocat Armatei I SUA pierderea a cel puțin 33.000 de oameni (morți și răniți) – personal combatant și necombatant. Pierderile germane s-au ridicat la aproximativ 28.000 de oameni. Orașul Aachen a fost cucerit de aliați pe 22 octombrie, Armata a 9-a SUA plătind un preț greu în oameni și materiale. Atacul Armatei a 9-a spre râul Rur nu s-a desfășurat conform planurilor, americanii nu au reușit să traverseze cursul râului sau să obțină controlul asupra barajelor. Regiunea triunghiulară a Ruhrului a fost în cele din urmă curățată de elementele germane în perioada 14-26 ianuarie 1945 în cadrul Operațiunii Blackcock.
Luptele din Pădurea Hürtgen au provocat pierderi atât de mari, încât au mai fost numite „înfrângerea de cea mai mare amploare” a aliaților, meritul principal al reușitei germanilor fiind acordat lui Model.[6][7]:391
Germanii au apărat cu înverșunare zona pentru două motive. Primul era acela că regiunea urma să fie folosită ca zonă de concentrare pentru ofensiva de iarnă (Unternehmen „Wacht am Rhein”) pe care o pregăteau germanii, care avea să se transforme în Ofensiva din Ardeni. Al doilea motiv era interzicerea accesului aliaților spre barajul de pe Ruhr[8], care asigura formarea lacului artificial Rurstausee. Deschiderea acestui baraj fi dus la inundarea zonelor joase din aval și ar fi interzis traversarea de către aliați a râului.
Aliații au reușit să înțeleagă motivația puternicei rezistențe germane doar după ce au înregistrat o serie de eșecuri dureroase. Germanii au reușit să păstreze controlul asupra regiunii până când au lansat ultima lor mare ofensivă de pe frontul de vest – cea din Ardeni.