Bătălia de la Waterloo
From Wikipedia, the free encyclopedia
Bătălia de la Waterloo[3] a avut loc la 18 iunie 1815, în apropierea localității Waterloo din Belgia de astăzi, la 18 kilometri sud de Bruxelles, opunând o armată franceză condusă de Împăratul Napoleon unei armate a celei de-a Șaptea Coaliții, aflate sub comanda ducelui de Wellington și a feldmareșalului von Blücher. Bătălia s-a încheiat cu victoria decisivă anglo-aliaților și prusacilor, victorie ce pecetluiește practic sfârșitul Imperiului napoleonian.
Bătălia de la Waterloo | |||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|
Parte din Campania Waterloo[*] | |||||||
„La bataille de Waterloo” de Andrieux | |||||||
Informații generale | |||||||
| |||||||
Beligeranți | |||||||
Regatul Prusiei Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei Regatul Unit al Țărilor de Jos Hanovra Braunschweig Nassau | Primul Imperiu Francez | ||||||
Conducători | |||||||
Ducele de Wellington Gebhard von Blücher | Napoleon I | ||||||
Efective | |||||||
Anglo-aliați: 68 000 de oameni 51 000 infanterie 11 000 cavalerie 6000 artilerie 150 de piese de artilerie[1] Prusaci: 50 000 de oameni, sosiți între orele 14:00 și 19:00 | Francezi: 69 000 de oameni 48 000 infanterie 14 000 cavalerie 7 000 artilerie 250 de piese de artilerie[1] | ||||||
Pierderi | |||||||
Anglo-aliați: 218 ofițeri morți sau dispăruți 3 500 morți 10 200 răniți 3 300 dispăruți Prusaci 61 ofițeri morți sau dispăruți 1 200 morți 4 400 răniți 1 400 dispăruți[2] | Francezi: 207 ofițeri morți sau dispăruți 17 000 - 20 000 morți și răniți 6 000 - 7 000 prizonieri 15 000 dezertori în urma urmăririi prusace[2] | ||||||
Modifică date / text |
După ce Împăratul Napoleon a preluat din nou puterea în martie 1815, o nouă Coaliție europeană a masat armate la granițele Franței, cu scopul de a-l înlătura. Napoleon a decis însă să treacă primul la ofensivă, atacând armata prusacă și pe cea anglo-aliată, ambele cantonate în Belgia. Astfel, au loc o serie de confruntări minore în jurul localității Charleroi și apoi bătăliile de la Ligny și Quatre Bras, ambele purtate pe data de 16 iunie 1815. Deși cele două bătălii de pe 16 iunie s-au încheiat cu victoria francezilor și au împiedicat joncțiunea anglo-aliaților și a prusacilor, ele nu au fost decisive, astfel că, la 18 iunie, pe câmpul de bătălie de la Waterloo, armata anglo-aliată și elemente semnificative din armata prusacă au putut face joncțiunea pentru a pecetlui victoria decisivă a Coaliției. În timpul bătăliei de pe 18 iunie, o treime din armata franceză, detașată tocmai pentru a împiedica sau întârzia semnificativ înaintarea prusacilor a mărșăluit într-o direcție greșită și apoi a fost reținută de un Corp de armată prusac inferior numeric la Wavre.
Ca urmare a înfrângerii catastrofale de la Waterloo, rămășițele armatei franceze, regrupate pe linia râului Sambre, sub comanda mareșalului Soult, apoi Grouchy, s-au retras în Franța, așteptând ofensiva Coaliției. Bătălia de la Waterloo a avut ca rezultat căderea definitivă a lui Napoleon, care, întors la Paris imediat după finalul bătăliei, a constatat că nu mai are susținerea Forului legislativ și, ca atare, a abdicat pe 22 iunie. Armata franceză a continuat să lupte o perioadă împotriva trupelor Coaliției, până la încheierea unui armistițiu, semnat la inițiativa ministrului de război francez, Mareșalul Davout. Odată ostilitățile încheiate, în Franța a avut loc „A doua Restaurație”, adică întoarcerea pe tron a Casei de Bourbon, prin pretendentul la Tron al Casei Regale, Ludovic al XVIII-lea.