Bătălia de la Kursk
bătălie de tancuri / From Wikipedia, the free encyclopedia
Bătălia de la Kursk (în limba rusă: Курская битва, Kurskaia bitva; germană: Unternehmen Zitadelle – Operațiunea Citadela), 5 iulie – 23 august 1943), a fost ultima acțiune ofensivă de tip blitzkrieg de pe frontului de răsărit al celui de-al doilea război mondial. Beneficiind de cele mai bune informații asupra intențiilor lui Hitler, sovieticii au proiectat, realizat și disimulat cu grijă mai multe inele de lucrări defensive și câmpuri minate și au concentrat și camuflat cu grijă numeroase rezerve cu scopul declanșării unui contraatac strategic. Bătălia de la Kursk, care include și mai mica bătălie de la Prohorovka, este descrisă de propaganda sovietică, în mod fals [5], drept cea mai mare bătălie de blindate din toate timpurile (fiind implicate peste 8.000 de tancuri[6]) și a inclus cea mai costisitoare zi de lupte aeriene din întreaga istorie. Germanii consideră drept bătălia de la Kursk numai Operațiunea Zitadelle, în timp ce sovieticii consideră că Zitadelle este numai faza defensivă a bătăliei, urmată de faza ofensivă formată din Operațiunile Kutuzov și Polkovodeț Rumianțev.
Bătălia de la Kursk | |||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|
Parte din Frontul de Est,teatrul est-european de operațiuni din al Doilea Război Mondial[*],Al Doilea Război Mondial | |||||||
Tanc sovietic T-34 abandonat la Prohorovka. | |||||||
Informații generale | |||||||
| |||||||
Beligeranți | |||||||
Germania Nazistă | Uniunea Sovietică | ||||||
Conducători | |||||||
Erich von Manstein Günther von Kluge Hermann Hoth Walther Model | Gheorghi Jukov Constantin Rokossovski Nikolai Vatutin Ivan Konev | ||||||
Efective | |||||||
2.154 tancuri[1] 800.000 – 900.000 infanteriști, 2.000 avioane | 5.128-7.360 tancuri 1.900.000-2.500.000 infanteriști, 2.792-3.549 avioane 47.416 piese de artilerie | ||||||
Pierderi | |||||||
istoriografia militară germană: 50.000 morți, răniți și prizonieri 300 tancuri 200 avioane,[2] istoriografia militară sovietică: 500.000 morți, răniți și prizonieri 900 tancuri 200 avioane [3] | istoriografia militară germană: 180.000 morți, răniți și prizonieri 1.600 tancuri 1.000 avioane , istoriografia militară sovietică: 607.737 morți, răniți și prizonieri 1.500 tancuri 1.000 avioane [4] | ||||||
Frontul de răsărit în timpul bătăliei de la Kursk. Zonele portocalii reprezintă zonele de distrugere ale străpungerii inițiale sovietice care s-a încheiat cu a treia bătălie de la Harkov. Zonele gri reprezintă înaintarea germană de la Kursk. | |||||||
Modifică date / text |
Deși germanii concepuseră inițial o lovitură ofensivă, apărarea bine organizată a sovieticilor nu numai că a stopat cu succes acțiunea germană, dar le-a permis să contraatace, după încheierea cu succes a fazei defensive, în două operațiuni consecutive:Operațiunea Kutuzov și Operațiunea Polkovodeț Rumianțev. După încheierea luptelor din arcul de la Kursk, sovieticii au câștigat definitiv inițiativa strategică de-a lungul întregii perioade care a mai rămas până la încheierea războiului. Din acest punct de vedere, bătălia de la Kursk poate fi considerată faza a 2-a a punctului de cotitură al războiului, în care prima fază este considerată victoria sovietică de la Stalingrad. Atacurile sovietice care au urmat eliminării forțelor germane de la Kursk au dus la eliberarea Oriolului și Belgorodului pe 5 august și a Kievului pe 23 august, împingându-i înapoi pe germani pe un front larg, primul succes sovietic de amploare din timpul unei ofensive de vară.
Bătălia de la Kursk a demonstrat că frontul de răsărit a fost caracterizat de cea mai mare concentrare de trupe din timpurile moderne. Defensiva sovietică a fost atât de bine gândită, încât atunci când Armata Roșie a trecut la faza de contraatac, ea a fost capabilă să dezvolte ofensive pe patru axe separate de înaintare, evitând capcana întinderii prea mari a contraatacului. Această bătălie se numără printre subiectele de studiu din toate academiile militare moderne.[7]