Anul fără vară
From Wikipedia, the free encyclopedia
Anul fără vară, cunoscut și ca anul sărăciei și Eighteen hundred and froze to death (tradus din limba engleză: anul o mie opt sute-mori înghețat), a fost 1816, anul în care anomaliile grave a climatului de vară au distrus culturi întregi în nordul Europei, statele americane nord-estice și estul Canadei. Istoricul John D. Post a numit acest eveniment „ultima mare criză de supraviețuire din lumea occidentală”. Temperaturile de vară înregistrate în Europa au fost cele mai reci din perioada 1766-2000.[1]
Anul fără vară | |
Diferența temperaturilor de vară din 1816 comparativ cu cele medii din 1971 până în 2000 | |
Loc de întâlnire | Europa de Nord Northeastern United States[*][[Northeastern United States (region of the United States)|]] |
---|---|
Locație | |
Patron(i) | |
Modifică date / text |
Astăzi se știe că bizareriile climatice au fost cauzate de erupția vulcanului Tambora, pe insula Sumbawa din actuala Indonezie (pe atunci Indiile Orientale Olandeze), care a avut loc între 5 și 15 aprilie 1815, o erupție care a aruncat cantități mari de cenușă vulcanică în straturile mai îndepărtate din atmosferă. În 1812 vulcanul Soufrière de pe Saint Vincent, în Caraibe, și Muntele Mayon, în Filipine, în 1814, au răspândit deja praf și gaze abundente în atmosferă. Așa cum se întâmplă în urma erupțiilor vulcanice majore, temperaturile globale au scăzut pe măsură ce lumina soarelui trecea cu greu prin atmosferă. Mai mult, aceste fenomene s-au suprapus unei perioade în care s-a verificat Minimul Dalton, timp în care se presupune că Soarele produce mai puțină energie. În acea perioadă, în plus, așa-numita mica eră glaciară era încă în desfășurare, o perioadă de răcire generală a planetei care a început în Evul Mediu și a durat până în 1850. Toate aceste evenimente au determinat scăderea temperaturilor medii globale cu 0,4–0,7°C